1. Patrula de ordine publică a Poliţiei Locale care efectua serviciul în zona centrală, a fost sesizată  marţi de 01.11.2011, în jurul orelor 1230, de către o persoană de sex feminin cu privire la faptul că două persoane de etnie rromă i-au furat în autobuzul cu nr. „18”, portmoneul din geantă. Suspecţii au coborât din mijlocul de transport în comun în Piaţa Teatrului încercând să fugă cu un taxi cu numărul de înmatriculare MS-84-ROY, aparţinând firmei „Royal”. Agenţii Poliţiei Locale au acţionat în mod operativ şi cu profesionalism identificând patru martori, iar concomitent au alarmat prin staţia radio întreg dispozitivul de ordine publică al Poliţiei Locale, care prin metode specifice au reuşit prinderea hoţilor în zona Pieţii de Zi „Cuza Vodă”. Aceştia sunt Moldovan A. şi Ötvös J., ambii cu domiciliul în Tg.Mureş, cartierul Valea Rece.

Cei în cauză au fost predaţi pe bază de proces-verbal angajaţilor din cadrul Poliţiei Municipiului Tg.Mureş, cu atribuţii pe linia întocmirii actelor premergătoare, în scopul efectuării cercetării penale şi încadrării faptei, poliţiştii locali însoţind la sediul acestei instituţii atât partea vătămată cât şi cei 4 martori identificaţi.

2. În urma unei sesizări telefonice, primite prin Dispeceratul Integrat „112”, în dimineaţa zilei de 02.11.2011, în jurul orelor 0600, o patrulă mobilă a Poliţiei Locale a intervenit operativ  în zona Parcului „Diamant”, unde l-a surprins pe numitul Lăcătuş M., domiciliat în comuna Pănet, în timp ce sustrăgea un covor cauciucat destinat amenajării parcului în cauză. Suspectul a fost predat pe bază de proces-verbal lucrătorilor Poliţiei Municipale, pentru stabilirea stării de fapt, încadrarea faptei şi recuperarea prejudiciului.

 

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com