R O M Â N I A                                                                    

JUDEȚUL MUREȘ

CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL TÎRGU MUREȘ

 

 

 

 

 

H O T Ă R Â R E A     nr. 77

din 6 aprilie 2004

 

privind aprobarea prețului de achiziționare a pachetului de 60.598 acțiuni deținute de S.C. Garo Style S.R.L. în cadrul S.C. Transport Local S.A.

 

 

 

 

Consiliul local Tîrgu Mureș, întrunit în ședință extraordinară de lucru,

 

                   Având în vedere Raportul de evaluare al S.C. Transport Local S.A. întocmit de S.C. Evex Consult S.R.L. precum procesul – verbal întocmit de reprezentanții ofertantului cu Comisia specială constituită în baza Hotărârii Consiliului local municipal nr. 33/2004,

                   În temeiul art. 46, 121 și următoarele din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală,

 

H o t ă r ă ș t e :

 

Art. 1. Se aprobă prețul de achiziționare a unui pachet de 60.598 acțiuni, cu o cotă de participare la beneficii și pierderi de 28,783%, deținut de S.C. Garo Style S.R.L. la S.C. Transport Local S.A., în cuantum de 7,5 mld lei, adică 182.549 Euro, la cursul oficial al B.N.R. din data negocierii, a unui Euro de 41.085 lei/acțiune.

 

Art. 2. Se aprobă proiectul contractului de vânzare – cumpărare de acțiuni, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

Art. 3. Se împuternicește Primarul municipiului Tîrgu Mureș să negocieze datele plăților acțiunilor și să semneze Contractul de vânzare – cumpărare.

 

Art. 4. De executarea prezentei hotărâri răspunde Primarul municipiului Tîrgu Mureș – dr. Dorin Florea, Executivul Consiliului local municipal prin Direcția economică și S.C. Transport Local S.A. Tîrgu Mureș.

 

 

Președinte de ședință

                                                                                                            ing. Bakos Levente

            Contrasemnează

Secretarul municipiului Tîrgu Mureș

              Maria Cioban

CONTRACT

 

 

DE VÂNZARE – CUMPĂRARE DE ACȚIUNI

 

Nr. _____________ din ______________ 2004

 

 

 

 

Între:

S.C. GARO STYLE S.R.L., cu sediul în Tîrgu Mureș, B-dul 1 Decembrie 1918, nr. 247, reprezentată prin Garofița Berghian, administrator, în calitate de vânzător, pe baza delegației speciale nr. _______________, pe de o parte

și

Consiliul local municipal Tîrgu Mureș, cu sediul în Tîrgu Mureș, Piața Victoriei, nr. 3, reprezentat prin dr. Dorin Florea – primar, în baza Hotărârii Consiliului local municipal nr. ______ din __________________ 2004, în calitate de Cumpărător, s-a încheiat prezentul Contract de vânzare – cumpărare de acțiuni, denumit în continuare „Contract”, în următoarele condiții:

 

CAP. 1.     OBIECTUL CONTRACTULUI

 

         1.1.    Vânzătorul vinde și cumpărătorul cumpără, libere de orice sarcini, un număr de 60.598 acțiuni, cu o valoare nominală de 123.767 lei fiecare, în sumă totală de 7,5 mld lei, corespunzător a 182.549 Euro, la cursul oficial al B.N.R. din data de 2 aprilie 2004, respectiv 41.085 lei/Euro, reprezentând 28,7838% din valoarea capitalului subscris al Societății, în condițiile prezentate în acest Contract.

 

CAP. 2.       TRANSMITEREA PROPRIETĂȚII ACȚIUNILOR

 

         2.1     Proprietatea asupra acțiunilor vândute se transmite de la Vânzător la Cumpărător, cu toate drepturile și obligațiile prevăzute pentru acționari de Legea nr. 31/1990 și de prezentul Contract, la data plății prețului la Cap. 3, art. 3.1.

 

CAP. 3.     PREȚUL

 

         3.1     Prețul convenit între părți este de 123.766,5 lei pentru fiecare acțiune vândută, în total 7,5 mld lei, adică 182.549 Euro (la cursul zilei din 2 aprilie 2004 de 41.085 lei/Euro).

 

CAP. 4.     MODALITATEA DE PLATĂ

 

4.1.    Cumpărătorul se obligă să plătească prețul prevăzut la art. 3.1. la cursul oficial al B.N.R. din ziua plății, astfel:

 

a) Suma de 7,5 mld lei adică 182.549 Euro, calculată în Euro de 41.085 lei/Euro la 2 aprilie 2004, din prețul contractului se plătește de cumpărător în două rate egale din care:

-         suma de 3,75 mld lei, adică 91.274,5 Euro, la cursul oficial al B.N.R. din ziua plății, va fi achitată de Cumpărător până la 20 mai 2004;

-         suma de 3,75 mld lei, adică de 91.274,5 Euro, la cursul oficial al B.N.R. din ziua plății, va fi achitată de Cumpărător până la 20 iunie 2004.

 

CAP. 5.     CONTURI BANCARE

 

         5.1.    Toate plățile pentru executarea prezentului Contract se fac în și din următoarele conturi:

 

5.1.1.   Pentru Vânzător cont nr. ____________________ în lei deschis la __________________.

5.1.2.   Pentru Cumpărător, cont nr. ___________________ în lei deschis la Trezoreria Tîrgu Mureș.       

 

CAP. 6.     OBLIGAȚIILE ȘI GARANȚIILE VÂNZĂTORULUI

 

         6.1.    Vânzătorul declară și garantează că dispune de toate autorizațiile și competența legală pentru încheierea prezentului Contract și îndeplinirea obligațiilor ce decurg din aceasta.

 

6.2.          Vânzătorul declară că este de bună credință și înțelege să cesioneze acțiunile în favoarea Consiliului local municipal Tîrgu Mureș în condițiile legii fără vreo altă pretenție materială sau de alt gen față de cumpărător și față de S.C. Transport Local S.A., cuprinsul Procesului Verbal de negociere din 02.04.2004, făcând parte integrantă din prezenta cu toate anexele.

 

6.2.1. Vânzătorul declară și garantează că Societatea a fost înființată și funcționează cu respectarea legii și că, la data semnării prezentului Contract, nu este în stare de faliment, iar acțiunile ce fac obiectul vânzării nu sunt constituite ca garanție în favoarea terților.

 

6.2.2. Vânzătorul declară că, la data semnării prezentului Contract, Societatea nu este obligată la plata de daune și nu este acționată în judecată, dreptul de proprietate asupra acțiunilor trece la Cumpărător integral la data achitării primei rate.

 

6.3.          ACȚIUNILE

 

Vânzătorul, în calitate de unic proprietar legal al acțiunilor ce fac obiectul prezentului Contract, garantează Cumpărătorului că nu există drepturi aparținând terților asupra acestor acțiuni.

 

CAP. 7.      OBLIGAȚIILE ȘI GARANȚIILE CUMPĂRĂTORULUI

 

         7.1.    Cumpărătorul  are deplina autoritate și competența de a încheia prezentul Contract și de a-și executa obligațiile ce decurg din acesta în conformitate cu termenii săi.

 

         7.2.    Persoana care semnează prezentul Contract  în numele Cumpărătorului este legal împuternicită să semneze Contractul, în baza Hotărârii Consiliului local municipal nr. ________ din ________________ 2004.

 

7.3.          Cumpărătorul se obligă să plătească prețul în condițiile prevăzute la Cap. 4.

 

 

CAP. 8.     CESIUNEA ACȚIUNILOR

 

         8.1     Cumpărătorul se obligă ca, până la data îndeplinirii tuturor obligațiilor asumate prin prezentul Contract, să nu cesioneze toate sau o parte din acțiunile cumpărate de la Vânzător și să nu transmită unui terț prezentul Contract, fără acordul prealabil al Vânzătorului.

 

CAP. 9.       NULITĂȚI

 

         9.1.    Dacă o clauză a acestui Contract este declarată nulă, celelalte prevederi ale Contractului nu vor fi afectate de această nulitate. Părțile convin ca orice clauză declarată nulă să fie înlocuită printr-o altă clauză care să corespundă cât mai bine spiritului Contractului.

 

CAP. 10.     FORȚA MAJORĂ

 

         10.1.  Orice eveniment neprevăzut și de neînlăturat, independent de voința părților, intervenită după data semnării Contractului și care împiedică executarea acestuia, este considerată ca forța majoră și exonerează de răspundere partea care o invocă.

 

10.2.    Sunt considerate ca forță majoră, în sensul acestei clauze, evenimente ca: război, revoluție, cutremur, mari inundații, embargo, cazul fortuit operează în favoarea cumpărătorului.

 

         10.3. Partea care invocă forța majoră, trebuie să anunțe cealaltă parte în termen de 5 zile de la data apariției respectivului caz de forță majoră și să-l transmită actele doveditoare în termen de cel mult 15 zile de la aceeași dată; de asemenea, este obligată să-i comunice data încetării cazului de forță majoră în termen de 5 zile.

 

         10.4. Dacă părțile nu procedează la anunțarea, în condițiile și în termenele prevăzute mai sus, a începerii și respectiv a încetării cazului de forță majoră, partea care o invocă va suporta toate daunele provocate celeilalte părți prin lipsa de notificare.

 

         10.5.  În cazul când forța majoră și/sau efectele acesteia obligă la suspendarea executării prezentului Contract pe o perioadă mai mare de 6 luni, părțile se vor întâlni într-un termen de cel mult 10 zile de la expirarea perioadei pentru a conveni, fie asupra modului de executare a Contractului, fie asupra desființării acestuia.

 

CAP. 11.     LITIGII

 

         11.1.  Vânzătorul și Cumpărătorul convin ca litigiile decurgând din interpretarea și executarea prezentului contract, care nu pot fi soluționate pe cale amiabilă, să fie supuse instanțelor judecătorești competente din România, de la sediul Cumpărătorului.

 

CAP. 12.     LEGEA APLICABILĂ

 

         12.1.  Prezentul Contract este supus legii române. 

 

CAP. 13.    CONDIȚII GENERALE

 

13.1.     Prezentul Contract va înceta să aibă efect ca întreg, când toate obligațiile părților au fost îndeplinite.

 

13.2.   Nici o modificare la prezentul Contract sau la Anexele sale nu vor avea efect și nu vor fi valabile decât dacă sunt făcute în scris și semnate de/sau în numele părților.

 

13.3.   Modificarea clauzelor Contractuale, se face de comun acord, prin Acte Adiționale, urmare unei aprobări prealabile a consiliului local.

 

13.4.   Prezentul Contract are valoare de Cesiune de Acțiuni, conform art. 98, alin.1 din legea societăților comerciale, nr. 31/1990, republicată.

 

13.5.    Toate costurile lucrărilor de investigare suplimentare sau expertize specifice, a căror executare este cerută de Cumpărător, ulterior încheierii prezentei, sunt în sarcina sa.

 

13.6.   Prezentul Contract intră în vigoare la data semnării acestuia de către părțile contractante.

 

13.7.     Locul executării Contractului este sediul Cumpărătorului.

 

13.8.   Notificări

 

13.8.1. Toate notificările și comunicările adresate unei părți vor fi făcute în scris în limba română, la adresa sediului părților.

 

13.8.2.       Prezentul Contract a fost întocmit în 2 exemplare în limba română, înregistrat sub nr. _______________ la Vânzător și sub nr. ____________ la Cumpărător.

 

 

Semnat azi, ________________________ la Tîrgu Mureș

 

 

 

         VÂNZĂTOR                                                                                      CUMPĂRĂTOR

   ADMINISTRATOR                                                 CONSILIUL LOCAL TÎRGU MUREȘ

   Garofița Berghian

 

 

         JURIST                                                                                               PRIMAR

                                                                                                                          dr. Dorin Florea

 

 

                                                                                                                       DIRECȚIA ECONOMICĂ

                                                                                                                      ec. Kiss Imola

 

 

                                                                                                                                       Viza juridică

                                                                                                                       _______________________