R O M A N I A                                                                    

JUDEŢUL  MURES

CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL TÎRGU MURES

 

 

H O T Ă R Â R E A   nr.198

Din 2 septembrie 2003

 

privind  aprobarea scoaterii din funcţiune, în vederea casării a mijlocului fix

clădire pentru staţie solară str. Înfrăţirii nr. 22 A

 

 

Consiliul local municipal Tîrgu Mures, întrunit în şedinţă ordinară de lucru,

Având în vedere prevederile :

-         art. 5 al. 3 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale

-         Legii nr. 15/1994 privind  amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale- art. 17,21

-         Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 15/1994 privind  amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, modificată şi completată prin Ordonanţa Guvernului nr. 54/1997, Capitolul III, art. 21,22,23

-         Ordonanţei Guvernului nr. 112/31 august 2000 – pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrative;

Văzând expunerea de motive nr._____din_________ 2003 prezentată de Directia Tehnică şi Administrarea Patrimoniului privind  aprobarea privind  aprobarea scoaterii din funcţiune, în vederea casării a mijlocului fix clădire pentru staţie solară str. Înfrăţirii nr. 22A,

            Potrivit dispoziţiilor art. 38, lit. "g", "h" şi ”i"şi ale art.46 alin. 1 din Legea nr.215/2001, privind administraţia publică locală,

 

H o t ă r ă ş t e :

 

Art. 1. Se aprobă scoaterea din funcţiune, în vederea casării a mijlocului fix: Clădire pentru staţie solară str. Înfrăţirii nr. 22 A, cu număr de inventar 13383 şi cu o valoare de inventar de 33 486 911 lei, din care neamortizată 31 537 928 lei, aflat în patrimoniul privat al municipiului Tîrgu Mureş şi în gestiunea S.C. Energomur S.A. Tîrgu-Mureş.

            Art. 2. Se aprobă valorificarea mijlocului fix sub formă de deşeuri irecuperabile.

Art. 3. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei Hotărâri se încredinţează Primarul municipiului Tîrgu Mureş – dr. Dorin Florea şi Executivul Consiliului local prin Direcţia Tehnică şi Administrarea Patrimoniului şi conducerea S.C. Energomur S.A. Tîrgu Mureş.

 

 

 

                                                                                                                      Preşedinte de şedinţă

                                                                                                                           Pintilie Ioan

 

                  Contrasemnează,

Secretarul municipiului Tîrgu Mureş                                                                                      

                  Cioban Maria