ROMÂNIA                                                                                    

JUDEŢUL MUREŞ

CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL TÎRGU MUREŞ

 

HOTĂRÂREA

NR   139 din 30 august 2000

 

privind finanţarea din bugetul local a indemnizaţiei în valută pentru domnul primar Fodor Imre, domnul consilier Dascăl Martin, domnişoara referent relaţii internaţionale Kolcsar Magda şi Vajda András – conducător auto, cu prilejul participării la Zalaegerszeg/Ungaria la “Zilele Oraşului Zalaegerszeg”

           

Consiliul Municipal Tîrgu Mureş, întrunit în şedinţă extraordinară de lucru;

            Având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 518/1995, privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului trimis în străinătate pentru îndeplinirea unei misiuni cu caracter temporar;

            Văzând Expunerea de motive nr. 248/P / 18.04.2000 prezentată de către Serviciul Relaţii Publice şi Protocol, privind finanţarea din bugetul local a indemnizaţiei în valută a domnului primar Fodor Imre, domnului consilier Dascăl Martin, domnişoarei referent relaţii internaţionale Kolcsar Magda şi Vajda András – conducător auto cu prilejul participării la Zalaegerszeg/Ungaria, la Zilele Oraşului Zalaegerszeg în perioada 11-14 mai 2000, timp de patru zile.

În temeiul prevederilor art. 28 din Legea nr.69/1991, privind administraţia locală,

 

hotărăşte:

            Art.1  Se aprobă plecarea în străinătate a domnului primar Fodor Imre, domnul consilier Dascăl Martin şi domnişoara referent relaţii internaţionale Kolcsar Magda şi Vajda András – conducător auto în perioada 11-14 mai 2000, timp de patru zile.

Art.2 Se aprobă suportarea din bugetul local a cheltuielilor privind indemnizaţia în valută a domnului primar, Fodor Imre, domnul consilieri dascăl Martin, domnişoara referent relaţii internaţionale Kolcsar Magda şi Vajda András – conducător auto, cu prilejul participării la Zalaegerszeg/Ungaria la manifestările din cadrul Zilelor Oraşului Zalaegerszeg, 512 USD, reprezentând diurna pentru patru zile/patru persoane şi cheltuielile de combustibil 80 USD.  În total 592 USD (după cursul valutar BNR din 18.04.2000  9.157.968 lei ).

            Art.3 În urma  acestei deplasări la Zilele Oraşului Zalaegerszeg  membri delegaţiei vor prezenta o informare cu privire la desfăşurarea acesteia, precum şi despre posibilităţile de colaborare în viitor.

            Art.4 Cu aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se însărcinează Serviciul Relaţii Publice şi Protocol şi Direcţia Buget Contabilitate.

 

 

                                                                                                Preşedinte de şedinţă,

                                                                                                 ing. Eugen Popa   

Contrasemnează                                                                     

Secretarul Consiliului Local Municipal

jrs. Cornel Brişcaru